„Strada pe care mergeam nu era neapărat îngustă, dar părea retrasă și liniștită. Când am ajuns la Parcul Sportiv Umenoki de pe colț, m-a izbit o lumină orbitoare. Venea de la o clădire mare, cu un singur etaj, care semăna foarte mult cu un supermarket de cartier, cu toate că nu era așa ceva,ci o clădire de birouri cu pereți de sticlă. Înăuntru se zăreau cel puțin două aparate de fotocopiat și un plotter uriaș. Câteva mese de patru locuri fuseseră amplasate cu vedere spre zona cu copaci din Parcul Sportiv Umenoki.”