„Lui Fabian i s-a părut că s-a stins lumina. A clipit de câteva ori, ca să se obișnuiască cu întunericul, apoi și-a aruncat privirea pe fereastra compartimentului-cușetă, prin care se vedeau aceleași lumini îndepărtate, fantomatice. În tăietura geamului murdar se succedau câmpurile peste care pogorâse ceața.Probabil mai avea destul până la destinație. Marele Oraș, unde plănuia să dea de mătușa lui, era încă departe. Nu știa ce să facă. Se simțea prins în laț și își dădea seama că n-ar fi trebuit să ajungă în situația în care se afla. Dar acum așa stăteau lucrurile și trebuia să se descurce cumva.”