Cu ilustrații de David Răileanu
Fabian este un băiat de zece ani, sărac și dezorientat, care, sătul de atmosfera rea din familie, pleacă de capul lui la București ca să-și caute mătușa și, prin ea, să-și afle salvarea. Neavând bani nici măcar pentru biletul de tren, e prins de un controlor care,ameninţându-l că-l dă jos la prima staţie, îl încuie într-un compartiment de serviciu. Închis, speriat și lipsit de speranţă, băiatul e găsit în cele din urmă de nea Tomiţă, un controlor simpatic și mărinimos. Întâlnirea aceasta e doar începutul unor aventuri care-i vor purta pe cei doi în inima Marelui Oraș și care-i vor schimba viaţa băiatului.