„Dezbărând de orice agresivitate și de aproximații astfel de critici, ele devin și mai preocupante atunci când sunt emise de înșiși intelectualii români. Exemplară rămâne poziția Doinei Cornea, care, într-una din ultimele ei scrisori, reflecta asupra acestei absențe a conștiinței scriitoricești,în ansamblul ei, din punerea în chestiune colectivă a totalitarismului din țară. Dar și înainte de ea, un Paul Goma, un Dorin Tudoran, disidenți nebucurându-se de solidaritatea confraților, ajungeau să-și pună întrebări, dacă nu asupra firii românului, cel puțin asupra firii intelectualului român.”