„Cu el se terminaseră până atunci toate nopțile ei de frământări și deliberări, ca înaintea unei mari hotărâri pe care nu o luase niciodată și crezuse că nici nu o va lua. Cum-necum, când zorile se iveau, înălbăstrind coroanele copacilor, iar apoi căzând albastrul de pe ele ca un veșmânt,gândurile ei erau în ordine, fără să trebuiască să aprindă lumina.”