citatecărți.ro

Doina Jela

Doina Jela este scriitoare, editoare, publicistă. Volume publicate: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist; Telejurnalul de noapte; Această dragoste care ne leagă; Drumul Damascului.Spovedania unui fost torţionar, carte ecranizată de Lucian Pintilie în După‑amiaza unui torționar; Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste; Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu; Reuşeşti sau mori – convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski; Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist, în colaborare cu Vladimir Tismăneanu; O sută de zile cu Monica Lovinescu; Oleg Danovski. Omul, artistul, legenda; Villa Margareta, roman; Efectul fluturelui, roman. A îngrijit și/sau prefațat mai multe ediţii, printre care Neculai C. Munteanu, Ultimii şapte ani de‑acasă. Un ziarist în dosarele Securităţii; Războiul de treizeci de zile. Jurnal colectiv de campanie. Alte volume: Ghidul viitorului student, proiect original. A participat la numeroase volume colective: Analele Sighet; Cum era, cam aşa (coord. Călin Mihăilescu); Cartea cu bunici, Războiul de 30 de zile. Traduceri: Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului (în colaborare); Boris Souvarine, Stalin; Marguerite Yourcenar, Lovitura de graţie; Olga Lossky, Recviem pentru un cui; Stéphane Courtois (coord.), O noapte atât de lungă; Diane Ducert, Femeile dictatorilor, vol. I, II. A redactat numeroase cărţi din engleză, franceză, italiană, în special de istorie recentă şi ştiinţe sociale. A coordonat colecțiile Procesul comunismului de la Editura Humanitas și Actual de la Curtea Veche Publishing. Alte activităţi: a fondat, împreună cu Mihai Creangă, Teodora Stanciu și alții, Asociația Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).
Mai mult
Cuibul din inima ei
Doina Jela