La 15 ani de la apariţia romanului, povestea „babei comuniste” Emilia Apostoae este una dintre cele mai de succes ale literaturii române, cu cinci ediţii publicate în România, la Editura Polirom, şi traduceri în Franţa, Ungaria, Austria, Polonia, Spania, Italia (două ediţii), Bulgaria, Turcia (două ediţii),Croaţia, Norvegia, SUA şi Ucraina. La toate acestea se adaugă şi o ecranizare, în regia lui Stere Gulea, şi o serie de spectacole de teatru sau balet în ţară şi în străinătate, adaptate după cartea lui Dan Lungu. La fel de actuală şi azi, cu acelaşi umor debordant care i-a cucerit pe cititorii români şi străini, ediţia aniversară este îmbogăţită cu o addenda ce reconstruieşte prin texte şi imagini parcursul excepţional, din 2007 până azi, al romanului-fenomen Sînt o babă comunistă!
„Satirist savuros, Dan Lungu nu încetează să exploreze nevrozele ţării sale. Reprezentând noua generaţie românească de scriitori, autorul ne-a cucerit deja cu romanul Raiul găinilor. Dulce-amărui şi adesea extrem de amuzant, romanul Sînt o babă comunistă! ilustrează transformările societăţii româneşti.” (Livres Hebdo)