Traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu
În 1995 în Kailua-Kona, Hawaii, Nainoa Flores, un băiat de şapte ani cade de pe un vas de agrement în valurile Oceanului Pacific. Când rechinii îşi fac apariţia, toată lumea se aşteaptă la ce-i mai rău. Dar Noa este prins cu delicateţe în fălcile unui rechin şi redat mamei sale,povestea preschimbându-l pe băiat într-o adevărată legendă. Familia lui Nainoa, care se zbate să-şi câştige existenţa, vede în salvarea acestuia un semn de bunăvoinţă din partea vechilor zei hawaiieni – mai ales că băiatul pare să posede puteri uluitoare. Însă, pe măsură ce timpul trece, presupusul dar divin începe să dezbine familia: Nainoa, care lucrează acum ca paramedic în Portland, se zbate să-şi înţeleagă propria misiune; la nord, în statul Washington, fratele său mai mare, Dean, se lansează în lumea sportului universitar de elită, obsedat de bogăţie şi faimă; iar în California, Kaui, sora mai mică, se dedică studiilor, escaladelor şi senzaţiilor tari, în încercarea de a-şi câştiga independenţa. Când familia Flores se confruntă iarăşi cu evenimente supranaturale, membrii ei sunt nevoiţi să-şi regândească valorile legate de familie, tradiţii şi supravieţuire.