Nu mi-am propus prin Pupa russa să scriu un roman politic sau să fac panorama socială a unei perioade istorice (comunismul românesc). Pupa russa nu este neapărat un roman narativ. El nu urmărește un destin, ci simptomele și devenirea unui caz individual. Leontina, personajul principal al romanului,e o existență în derivă, dar și o viață condamnată. (Gheorghe Crăciun)
Leontina Guran este, în mod asumat și declarat, o ficțiune statistică. Destinul ei este echivalentul unui model teoretic. În el se alătură, printr-un artificiu care forțează limitele ideii clasice de „realism” și „verosimil”, determinări, tipuri de situații, forme de habitus social resimțite, îndeobște, ca tipice pentru mizeriile cotidiene ale vieții în comunism. Gheorghe Crăciun construiește un fel de portret-robot, punând în evidență liniile de forță ale experienței, ale mentalităților și fantasmelor colective ce fac ca un personaj cu asemenea caracteristici personale și biografice să fie resimțit drept reprezentativ. Leontina Guran nu este tipică în sensul în care termenul se aplică îndeobște personajelor lui Balzac sau chiar ale lui Flaubert, ci, mai degrabă, în sensul analitic și științific în care metoda sociologică a lui Max Weber propune ideea de „tip ideal”. Biografia Leontinei este o sumă de determinări abstracte-probabile, de patternuri, un entrelac de scenarii cognitive. (Caius Dobrescu)
Pupa russa este o incursiune „la rece” în infernul cotidian al României comuniste, pe frontispiciul căreia ar fi putut figura oricând cuvintele înscrise pe poarta de acces în Infernul descris de Dante: „Voi, ce intrați, lăsați orice speranță”. (Carmen Mușat)