„Poezia lui Pasolini nu poate fi izolată de magma care îi contopește întreaga creație și întreaga existență. Căci temele, întrebările, frământările circulă transversal prin toată acea uriașă ectomplasmă care ține de pulsiunea lui de a devora întreaga realitate și de a fi devorat de ea.Viața și reprezentarea vieții sunt la Pasolini un tot inextricabil. De aici caracterul de mărturie autobiografică, de jurnal, al versurilor lui, chiar și atunci când nu par astfel. Poezia lui Pasolini nu este niciunde ușoară (în ambele sensuri ale cuvântului); de multe ori ea descumpănește și irită, căci eviscerarea trupească, sufletească și mentală pe care poetul o execută în fața cititorului pretinde o reciprocitate nu lesne de susținut. Dar forța ei stă tocmai în această unitate compactă a ființei cu creația sa. Poezia lui este chiar această unitate.” Smaranda Bratu Elian