„Cu aceste remarcabile proze de debut, Simona Goșu nu datorează nimic tradiției literare de la noi. Subiectele ei sînt pe cît de actuale, pe atît de inedite, subsumate temei vulnerabilității fără să facă vreo concesie așteptărilor sau sensibilității cititorilor: familii monoparentale depășite de situație,maternitate nedorită sau frici neînțelese, copii lăsați la cheremul instinctelor sau al hazardului... Dramatismul situațiilor fiind egalat doar de finețea cu care se desfășoară, căci sînt mult calm în așteptarea cruzimii și multă subtilitate în preajma răului. Cît despre limbaj, rareori cineva a reușit să «taie» atît de adînc, lăsînd urme atît de puțin vizibile. Uimire, plăcere și admirație – asta am simțit citind, recitind și povestind și altora aceste povestiri, printre cele mai bune scrise la noi în ultimii ani. Un debut memorabil, care – cred – va marca proza scurtă românească.” (Marius Chivu)