citatecărți.ro
Your browser does not support the canvas element.

Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă, 1940–1964

Traducere, tabel cronologic și postfață de Anca Milu‑Vaidesegan „Clarice Lispector este un geniu ascuns al secolului XX, din aceeași categorie cu Borges și Pessoa. Scrisul ei este cu totul original, strălucit, dramatic și tulburător.“ — COLM TÓIBÍN Cea mai mică femeie din lume.Proză scurtă,1940–1964 este primul din cele două volume care constituie integrala prozei scurte a Claricei Lispector, publicată pentru prima dată în limba română de Editura Humanitas Fiction. La un secol de la nașterea sa, cele optzeci și cinci de povestiri reunite în ediția noastră dezvăluie o mare scriitoare a secolului XX, o figură inovatoare a literaturii sud-americane, creatoarea unui limbaj neconvențional, revoluționar, neliniștitor. Maestră a indicibilului, a emoției care prevalează în fața evenimentului, Clarice Lispector este interesată mai puțin de fapte, și mai mult de ecourile stârnite de acestea în ființa omenească. Proza sa scurtă apelează la trame minime, iar universul său este unul senzorial, alcătuit din percepții și reacții, din sondarea alternativă a lumii interioare și exterioare, din explorări hipnotice ale adâncimilor sufletești, din scenarii intime funcționând independent de realitatea imediată, din evaziuni și reverii. Personajele sale se află într-o căutare exasperată – de sine, a unor răspunsuri, a unei forme mai suportabile de existență. Ele manifestă un fel de ingenuitate care le face să observe ceea ce le înconjoară cu permanentă contrariere, cunosc transformări și epifanii ce rămân pe teritoriul înstrăinării, al insolitului, al vulnerabilității.
Mai mult
Cumpără cartea
Lib Humanitas
Cartepedia.ro
Carturesti.ro
LibrariaDelfin.ro
Libris.ro
Detalii carte
Număr de pagini: 372
Data apariției: 2021
Ediția: 1
Limba: Română
Categorii