citatecărți.ro
Your browser does not support the canvas element.

Cartografia lumii de dincolo

Harta e o reprezentare a lumii. Dar, odată răsturnate reperele obișnuite, ea devine altceva. Fie că e vorba de hărțile diabolice ale lui Johannes Müller sau de harta subiectivă, interioară a Amaliei, călătoriile din romanul Laurei T. Ilea reconfigurează un spațiu al nefamiliarului,a cărui traversare presupune transformări – sufletești, psihice, morale – fundamentale. Lumea în continuă schimbare, reactualizarea, prin intermediul unor scenarii misterioase, a unor momente vitale din Marea Istorie, întâlnirile incredibile între personaje extravagante, care modifică pe nesimțite structura intimă a lucrurilor așa cum le cunoaștem, sunt câteva dintre temele de meditație ale romanului. „Cartografia lumii de dincolo deambulează între regiuni arhaice ale Transilvaniei şi straniul imperiu al tinereţii eterne creat de Johannes Müller la Aachen, în Germania; între Paris şi New York, oraşul în care Armand Carpentier vrea să pună în practică un proiect pe cât de revoluţionar, pe atât de înspăimântător; între dansul cu rezonanţe barbare de la târgul de fete şi survolarea în trombă a Americii de către Amalia, personajul central al romanului. Mi-am dorit ca această carte să fie premoniţia lumii viitorului. O lume stranie, pe alocuri monstruoasă, condusă de obsesia lui all inclusive şi de noile reguli ale procreării. O lume pe măsura proiectelor extravagante ale celor câţiva excentrici notorii care o locuiesc.“
Mai mult
Cumpără cartea
Cartepedia.ro
Carturesti.ro
LibrariaDelfin.ro
Libris.ro
Detalii carte
Număr de pagini: 192
Data apariției: 2018
Ediția: 1
Limba: Română
Categorii