Diana Geacăr (n. 1984) este scriitor şi traducător. A publicat șase cărți: bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră (poezie, Editura Vinea, 2005, Premiul Național Mihai Eminescu – OPERA PRIMA),Frumusețea bărbatului căsătorit (poezie, Editura Vinea, 2009, Premiul Marin Mincu), Dar noi suntem oameni obișnuiți (poezie, Editura Cartea Românească, 2017), Cine locuiește la subsol (proză scurtă, Editura Paralela 45, 2018; Premiul Iocan pentru Cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2018; nominalizări la Premiul Discuţia Secretă Grand Prix pentru Cea mai bună carte a anului, la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei şi la Premiul PEN România), Ce văd dragonii (roman pentru copii, Editura Polirom, colecția Polirom Junior, 2019) și Sirina și alți monștri din Saad (povestiri, Editura Casa de pariuri literare, 2021). Este cotraducător al antologiei Poeme alese, de Anne Sexton (Editura Tracus Arte, 2019) şi al antologiei bilingve Portrete de frontieră (Editura KLAK, Germania, 2017, coord. Rodica Draghincescu). A tradus mai multe cărţi de literatură contemporană şi de literatură pentru copii din limbile engleză şi franceză. Trăieşte în Târgovişte împreună cu familia: soțul, fiul, două pisici și un câine.