citatecărți.ro

Editura Univers

Univers, una dintre cele mai prestigioase și mai longevive edituri din România, are o istorie neîntreruptă de peste cincizeci de ani de activitate. În 1969, Editura pentru Literatură Universală, fondată în 1960,și-a schimbat numele în Editura Univers, continuând să publice cele mai bune cărți ale literaturii universale – titluri de ficțiune, dar și lucrări de critică și teorie literară. În prezent, programul Editurii Univers continuă marea tradiție a publicării operelor consacrate, semnate de autori considerați deja clasici ai literaturii moderne, și descoperă noi cărți despre care credem că timpul le va confirma valoarea. Din 2016, Editura Univers a lansat colecția de ficțiune semnată de autori români în care au fost publicate romane și volume de povestiri semnate de Diana Adamek, Vlad Roman, Cati Giurgiu, Dumitru Crudu, Cristina Andone, Sebastian Lăzăroiu, cărți apreciate atât de critica literară, cât și de public.
Mai mult
Adio, Margot
Diana Adamek