Editura Casa a luat ființă și există pentru ca oamenii întreprinzători şi creativi să aibă un punct de pornire în toate proiectele lor. Venind în sprijinul dezvoltării şi răspândirii conceptului „do-it-yourself”,editura noastră îşi propune să completeze și să diversifice oferta de carte practică existentă în prezent pe piaţa editorială din România.
Având deja numeroase titluri publicate, din domenii variate ca hobby, grădinărit, sport, artă, gastronomie, construcții și amenajări interioare, cărți pentru copii, fotografie sau sănătate și frumusețe, editura noastră continuă să-și îmbogățească anual colecțiile cunoscute deja în toată ţara – Idei creative, Meșterul priceput, Micul atelier, Universul fotografiei digitale, Grădina noastră, Cămara bunicii, Ace dibace, Hoinari prin anotimpuri sau Bobiță și Buburuză – pentru ca toți cei care ajung la noi să găsească sfaturile practice, sugestiile și soluțiile profesionale de care au nevoie, indiferent de domeniul de activitate, fie că sunt amatori, fie că sunt specialiști.