„Vara stătea să ne ucidă, nu alta.
De dimineață, căldura se trîntea peste oraș ca o vacă proastă și nu se urnea de-acolo pînă tîrziu în noapte. Soarele alb strălucea de-ți spărgea ochii. Zidurile, coșcovite de atîta arșiță, crăpau. Ciricul scăzuse mult. Prin unele locuri aproape i se vedea fundul mîlos.Peștii mureau. Pămîntul crăpase și avea riduri adînci. Pădurea se uscase. Iarba era galbenă. Frunzele copacilor picau ca-n pragul toamnei. Vrăbiile abia ciripeau, sufocate de aerul uscat.”