„Ultimele patruzeci de minute mă sleiesc de puteri, parte din cauza urcușului constant abrupt, parte din cauza vântului care pare că se întețește pe măsură ce ne apropiem de culme. M. îmi tot spune ceva, dar nu-l aud și în curând renunțăm să ne mai vorbim. Îmi așez cagula peste gluga wind-stopper-ului,căci vântul riscă să o umfle și să mă ia pe sus. Câteva rafale șocant de puternice ne opresc în loc, simt că nu am stabilitate în picioare și chiar mă ghemuiesc la sol pentru a reduce fricțiunea. Omar ne încurajează spunându-ne că uneori se-ntâmplă ca rafalele să doboare în prăpastie măgarii încărcați cu bagaje. Or noi cântărim de ceva ori mai puțin decât un măgar, iar hainele noastre se comportă ca niște vele. Spre vârf, poteca se îngustează, pietrele se mărunțesc și încep să alunece de sub ghetele care continuă să-mi frece călcâiul.”