„Trupul e înfrânt. În ultimele zile, a supraviețuit cu morfină, tuburi de gavaj și oxigen. Orice pătrunde în el nu pătrunde pe căile obișnuite. Și orice iese din el nu iese într-o manieră firească. Trupul acela înțepat peste tot zace pur și simplu acolo, așteaptă în tăcere. Doar inima continuă să bată,iar apoi doar să tresalte ușor.
Când vine vremea, trupul e pregătit. Liniile monitoarelor, care au dansat până atunci pe ecrane, când sus, când jos, culmi și văi, devin acum drepte, lipsite de orice expresivitate, monotone.
Trupul este asemenea unui mașinist, al cărui moment de glorie vine atunci când toți ceilalți părăsesc teatrul. Odată ce doctorii au plecat, trupul trudește, își închide prăvăliile.”