„Supravegherea nu schimba nimic. Gesturile se întâmplau. Supraveghere. Parări. Verificări. Când apăreau, trebuia să mă prefac că nu e grav. Prefăcătoria a devenit o atitudine generală. Un automatism. Aplicabilă la orice. Prezentă în toate relațiile. Atitudinea pe care trebuia s-o am în preajma lui determina modul în care vorbeam despre el.Trebuia să existe o coerență. Nu puteam să trec de la o stare de spirit la alta radical diferită în funcție de interlocutor. El sau ceilalți. El sau mama.”