„Străzile erau aproape pustii, așa că am ieșit repede din oraș. Soarele abia răsărise și-mi lovea parbrizul cu o lumină roz-gălbuie. Am pus o casetă cu Nine Inch Nails. Pe drumul național am călcat hotărât pedala de accelerație. Îmi imaginam ce mi-ar putea spune tatăl meu și-mi pregăteam replicile.Adesea turbasem de furie fiindcă nu știusem să ripostez. Nu doar în relația cu tatăl meu, ci și în multe alte situații, cu persoane dintre cele mai diverse. De câte ori nu am construit ridicole scenarii, în care mă vedeam întâlnindu-mă din nou cu cei cărora nu știusem să le răspund. De data asta îi puneam la punct cu vorbe bine meșteșugite.”