„Știu ce trebuie făcut ca să pari simpatic; nu sunt idiot. Dar nu prea am chef de-așa ceva. Am spus deja multe despre societatea contemporană și, de fapt, m-am cam săturat de societatea contemporană. Așa că mă gândesc să mă întorc la prima mea iubire: literatura SF. „Posibilitatea unei insule” este o etapă a acestei mutații.Literatura SF îmi permite să virez către o literatură mai poetică și mai deschisă la visare. Motivațiile personajelor pot fi dictate mai puțin de o realitate pe care o cunoaștem cu toții, bine rezumată deja de dicotomia balzaciană (plăcerea și aurul). Proiectându-ne în viitor, ne putem imagina alte resorturi.”