„Stătea rezemată de pervazul ferestrei și se uita cum trec trenurile încărcate cu soldați și muniție prin gara lor de provincie. Zilele de vară erau lungi și fierbinți, după-amiezile toamnei aveau soarele ca o pată ștearsă într-un colț de sticlă murdară. Trenurile opreau numai pentru zece-cincisprezece minute,cât să-și facă mici ajustări tehnice sau să-și completeze proviziile, apoi își continuau drumul din care nimeni nu știa când și cum se vor întoarce, căci vești despre o deplasare inversă pe vremea aceea încă nu începuseră să sosească.”