„Stăpânul Ceții se simțea cel mai bine sub apă. Toată vara zăcu dincolo de suprafața ei, pe un pat de mlaștină și frunze în putrefacție. De sub apă privea anotimpurile care se schimbau, drumul soarelui și al lunii. De sub apă văzu ploaia, frunzele care cădeau toamna, dansul libelulelor, oamenii care se scăldau,labele portocalii ale rațelor sălbatice. Uneori câte ceva îl trezea din acest somn-nesomn, alteori nu. Nu-și bătea capul cu asta. Exista.”