„Speteaza Scaunul meu cu spetează Are-o inimă vitează. Când mă vede-n preajmă, vai, Numai ce răcnește: „Stai!” Spăimântat m-așez și scriu, Că de frică îi cam știu. Și-i o larmă de răzbel: Scârțâi eu, scârțâie el.”