„Și după aceea, cu grijă, de parcă gândurile lui ar fi putut fi auzite sau văzute de cineva, își aminti cum se dezbrăcase în domitorul ei, cum se întinsese în patul moale, își aminti căldura trupului și mâinilor ei. Și, desigur, își aduse aminte și de fuga sa. Deși cuvântul «fugă» parcă fusese subliniat în gândul său.De subliniat îl subliniase, dar nu putea să-l înlocuiască cu un alt cuvânt, nu găsi alt cuvânt. Și trecu peste el, își direcționă gândul următor în altă parte, bucurându-se că poate gândi așa cum vrea, că nu trebuie să cedeze unor sugestii interioare. Și Sergheici începu să se gândească la faptul că Galia ar fi putut să se supere, doar nu se comportase ca un adult totuși; să plece așa, pe furiș, din pat, fără să-și ia rămas-bun de la femeie.”