„Și așa m-a lovit greața. Moale, lipicioasă, cleioasă. Și vechiul sentiment că nu aparțin lumii ăsteia, o lume mult prea mare pentru mine. Voiam înapoi acasă, în camera mea mică și veche și plină de molii. Să stau lipit de pat, confortabil. Să urmăresc furnicile cum ies din crăpături, în șir indian.Să le ofer generos niște firimituri pe care să le ia cu ele, ca o echipă ce sunt. Și să mă afund la loc în dolce far niente. Și să-i dau dracului pe toți. Pe toți străinii ăștia ciuntiți spiritual care trăiesc ca să muncească, nu muncesc ca să trăiască.”