„Sânge. În general, ieșea din răni numai după ce schimbam între noi blesteme oribile și obscenități dezgustătoare. Se urma întotdeauna acea filieră. Tata, care deși mi se părea un om bun, emitea încontinuu insulte și amenințări dacă vreunul, cum spunea el, nu era demn să existe pe fața pământului.Era supărat, în mod special, pe don Achille. Avea mereu să-i reproșeze ceva și uneori îmi puneam mâinile la urechi ca să nu mă tulbure prea mult cuvintele lui urâte. Când vorbea cu mama despre el îi spunea «vărul tău», dar mama renega imediat legătura aceea de sânge (era o rudă foarte îndepărtată) și exagera cu insultele. Mă speriau nervii lor și mă speria mai ales faptul că don Achille putea să aibă urechi atât de atente încât să audă și insultele spuse de la mare distanță. Mă temeam că vine să-i omoare.”