„Restul zilei îl petrec în cameră, dormind un somn ca un leșin, din care par să mă trezesc din când în când, doar ca să pic înapoi în dimensiunea leșioasă a unei sfârșeli din care nici măcar nu am putere să-mi doresc să ies. Mă trezesc singură, naufragiată la marginea universului. Unde sunt?Cu fiecare pas spre ușa camerei, pe mocheta din hol, dincolo de ușa de la intrarea în spate a corpului nou, mă dezmeticesc câte puțin. Doi pași afară și mă opresc. Mă ciocnesc de un bloc compact de căldură. Chiar e așa cald? Soarele coboară spre apus și, din cauza unghiului în care se află acum, izbește din plin.”