„Reinventându-se, izolat, în noaptea de sub boltă, omul își revărsă deodată ochiul intern peste întregul trup, împregnându-l până-n ultimul ungher, cunoscându-l și dominându-l total, așa cum un al șaptelea strat cortical peste creierul nostru ne-ar transforma deodată în îngeri. Acum putea deschide ochii lumești,cu care percepu bucăți de materie numite fotoni. Căci, atât de încet încât totul părea iluzoriu, bezna începu să se decoloreze ca o haină după ani de purtare, un abur de lumină extrem de rară începu să se ridice, pe nesimțite, ca prima geană a dimineții, de peste tot și de nicăieri, ca și când înseși fibrele spațiului ar fi căpătat o slabă fluorescență.”