„Ravic se spălă. Apoi puse la locul lor instrumentele utilizate și merse la fereastră. Amurgul plutea, argintiu-cenușiu, deasupra caselor. Copacii desfrunziți se înălțau din asfalt ca niște mâini negre de mort. Asemenea mâini puteai vedea ieșind uneori din tranșeele umplute cu pământ.Deschise fereastra și se uită afară. Era ora unei senzații de ireal, care oscila între zi și noapte. Ora iubirilor tainice din hotelurile mici – pentru cei căsătoriți, care seara prezidau cu toată demnitatea masa în familie. Ora la care italiencele din șesul Lombardiei începeau deja să ureze felicissima notte. Ora disperării și ora visurilor.”