„Printre leacurile obișnuite împotriva propriei noastre mizerii se numără iubirea. Căci omul iubit nu poate fi mizerabil. Toate slăbiciunile sale sunt răscumpărate de privirea magică a iubirii, sub care până și înotul stângaci cu capul scos deasupra apei poate deveni fermecător.
Absolutul iubiriieste în realitate dorința de identitate absolută: femeia iubită trebuie să înoate la fel de încet ca noi, să nu aibă un trecut ce-i aparține doar ei, de care-și poate aminti cu bucurie.”