„Primesc două scrisori: una de la Luc Bădescu în care-și exprimă violent dezamăgirea pentru absențele (el le spune chiar oportunismele) lui Mircea Eliade din momentul românesc. Cealaltă din partea lui Mircea Eliade care îmi răspunde (îi scrisesem în termeni gravi despre responsabilitatea lui)că a obosit tot încercând să facă ceva. Mi se plânge de mizeria lui actuală și nu mai crede decât în inerția de a continua să scrie cărți pe franțuzește. Mă invită să mai punem, totuși, la cale vreo acțiune. Nu mă voi duce pentru «acțiuni» (simt că nu mai îndrăznește), ci numai ca să-l văd din aceeași dragoste pe care n-o pot pierde.”