„Pe vremea aia lucram într-o casă distrusă de bombe care dădea spre Casa del Campo din Madrid. Dedesubt se purta o bătălie. Îi vedeam pe combatanții împrăștiați sub noi și pe dealuri, simțeam mirosul bătăliei, îi gustam praful,iar zgomotul era ca o peliculă continuă de focuri de carabină și automate care creșteau și scădeau în intensitate și care erau amestecate cu bubuitul proiectilelor trase de bateriile din spatele nostru și apoi de bubuiturile exploziilor care ridicau nori gălbui, vălătuciți, de praf. Eram însă prea departe ca să putem filma ca lumea. Încercaserăm să ne apropiem, dar tot luau camera la țintă, făcându-ne astfel munca imposibilă.”