„Pe marginea drumului, oase lungi, sparte, cioturi, o caschetă, obiele murdare, pline de sânge, desfășurate de-a lungul drumului. I-a zis Savetei. Zdrențele de pe ei, orice pânză din casă, cearșafurile, mereu și mereu să le pună în sobă o vreme, să stea acolo, în spuză sau pe sobă, cum vrea ea,numai să le pună cât să pocnească păduchii. Când s-a întors de la rezbel, a căzut la pat de tifos. I-a umplut și pe ai lui. Degeaba l-a pus Saveta în leșie. Nu a scăpat nici el, dar nici ei. Au căzut toți ca muștele. Din picioare au căzut văzând cu ochii, cu febră mare, la pat. Pielea le era plină de bube mici și roșii, ca un cer înstelat.”