„Pășea acum pe zăpadă în clarul serii. Nările i se lipeau de ger, dar avea consolarea unui cer minunat deasupra, cu luna perfect rotundă, mai întâi palidă, străvăzându-se printre crengile arborilor de lângă pâlcul de case de la orizont, apoi ridicându-se pe cer tot mai strălucitoare.Stelele risipite pe cer desenau constelațiile atât de cunoscute, pe care părinții i le arătaseră de multe ori de la-nălțimea terasei: Arlechinul, Sepia, Clepsidra, Portalul… Ajunse ușor până-n mijlocul lacului înghețat, dar de-acolo traseul se complica. Se opri o clipă ca să se reculeagă, îngenunche pe zăpadă și se aplecă să privească iarăși, adânc, prin gheața neagră, punându-și palmele de-o parte și de alta a feței.”