„Până la jumătatea lui august venea mai mult el la mine, iar canapeaua verde a fost primul martor al iubirii noastre. Din ea mai există azi doar o pernă de catifea, cea mângâiată atunci, cu necaz și, de câte ori o văd, mi se pare că-mi întâlnesc singura confidentă adevărată, cea care știe totul despre mine.Mai aveam un confident, telefonul de-acasă, cel fix, martorul întâlnirii și iubirii dintre vocile noastre. Am plătit apoi ani de zile abonamentul, deși nu mai foloseam decât mobilul, numai ca să-i prelungesc existența și amintirea lungilor convorbiri nocturne, când păream singuri în lume și totuși lumea era plină: plină cu noi doi.”