„Până de curând, când se pomeni – nu știa nici ea cum – la o vârstă cât de cât coaptă, trecuse prin viață aproape fără amintiri. Nu numai că nu-și dorea, ca alții, să le retrăiască, dar de unele, care o indispuneau mai tare, se lepădase ca de niște trențe dezgustătoare. Era atât de naivă,încât credea că n-o să mai aibă de-a face cu ele niciodată. Adevărul e că până la treizeci de ani, câți împlinise, memoria ei avusese timp destul să se umple cu vrute și nevrute și, chiar dacă voia să scape uneori de cele incomode, tot n-ar fi putut să facă altceva decât să le îngroape, să le pitească sub altle. Dar, la urma urmei, de ce să-și fi pierdut vremea să le scormonească?”