„Om înțelept, domnul Pann spunea totdeauna numai cât găsea cu cale să spună și rar îl lua gura pe dinainte, dar nu mult, doar așa, cât îi era mustața, și mai cu seamă serile, când se-ntorcea de la vin, de la Sfetescu, și-avea drag să cântăm împreună. N-aș vrea să mă laud de unul singur,dar dintre toți câți îi dăscălea, mi se pare că eu îi căzusem mai cu tronc, poate și unde eram mai liniștit și nu culegea de pe urma mea vorbe de uliță, că m-aș fi aciuat pe la vreo coconiță sau prin făgădaie, în fundături. Chiar se supăra uneori că-mi dădeam banii de mâncare pe cărți, și-atunci, ca un tată milos, se punea să le ceară supliment domnilor reprezentanți, prefăcându-se că mă mustră pe mine ca să le poată trage lor câte-o săpuneală cum știa numai el.”