„Oh, cât de familiară îi suna domnului Virgil povestea asta! Copilăria și adolescența colonelului Lepară, deh, s-ar zice că cine se aseamănă se adună… Acel Virgil Lepară însă a reușit, la un moment dat, să iasă din rahatul sărmăniei, intrând într-un rahat de alt soi, din care l-au scos mai ales vertijurile și golurile de memorie,douăzeci de ani de pușcărie și o sută nouăsprezece citiri ale Bibliei. Asta în vreme ce Viorica, reîntoarsă în București, ca și fugită de acasă, a locuit prin tot felul de cămăruțe mizere…”