„Odată, într-un ținut atât de îndepărtat încât nu puteai ajunge acolo decât legând zece vieți una de alta, cum sunt înnodate eșarfele colorate pe care le scoate din gură iluzionistul la circ, trăia o fată ce avea în pântec un mecanism de ceas. Nu era nimic deosebit în asta: toți locuitorii acelui ținut îndepărtat aveau în pântece mecanisme de ceas,altfel cum s-ar fi putut mișca? În mâinile și-n picioarele lor creșteau tije subțiri de alamă puse-n mișcare de pinioanele, balanțierele și rotițele dințate din pântece. Chiar și falca de jos le era acționată de o asftel de tijă proptită-n osul bărbiei, pentru ca acele ființe să poată mânca. Serile vedeai adeseori cum locuitorii acelei țări se adună câte doi, sub cerurile bine lustruite, ca să-și întoarcă ceasul interior unul altuia.”