„Ochii îi scăpărau de ciudă la gândul că viața lui și-a celor dragi se făcuse țăndări. Din vina lui, nu a altcuiva. Firește, nu pătrunsese în hambar ca să-și facă o toană sau să câștige vreo prinsoare. Foamea fusese cea care-l îmbrâncise spre hoție. Foamea, ochii încercănați ai lui Mary și scâncetele lui Sean.Dar ar fi trebuit să fie mai dibaci, mai prevăzător. Sau poate c-ar fi trebuit să cumpănească mai bine și să-și ia seama. Cum de fusese atât de crud la minte încât să creadă că hambarul nu era vegheat?”