„Obsesia asta cu filmele a început destul de târziu. La fel ca toți ceilalți copii din generația mea, am gustat și eu voluptatea aceea specială provocată de efectul dublu al imaginilor și vieților în flux neîntrerupt pe ecran. Pe de o parte, te țineau, timp de cel puțin o oră și jumătate,țintuit pe un scaun prăfos, într-o sală de cele mai multe ori neîncălzită, chestie care dădea un boost înfrigurării cu care urmăreai acțiunea. Pe de altă parte, resimțeai efectul de «înserare subită», când ieșeai din sală cu corpul ușor amorțit, inundat de endorfine, dopamină și serotonină și afară te întâmpinau cerul înstelat, lumina stradală, reclamele. Protejat de întuneric, puteai să visezi mai departe, te identificai cu eroul, bălmăjeai în barbă replici, încercai să-i imiți vocea. Era ceva înălțător în asta.”