„O pasăre se opri pe zidul scurt de ardezie din fața băncii lor. Probabil un fugaci, își zise Mary. Pasărea își înclină capul și își ciuguli penele de pe burtă, curățându-se cu mișcări neliniștite și delicate. Aici în mlaștini erau mii de păsări: ploieri, gâște negre sau egrete albe și strălucitoare,toate căutând hrană pe porțiunile late de noroi care tiveau Solentul. Mary își spuse că ar fi în stare să trăiască fericită tot restul vieții doar stând aici și uitându-se la păsări.”