„Nimic în jur nu-l deranjă pe Igor din gândurile sale. Orașul dormea. Și gândurile îi deveniră mai clare, de parcă cineva le scria în capul lui cu litere mari, de tipar. Și-a adus aminte de frica Valiei, care o făcuse să se așeze pe vine. El nu simțise o asemenea frică, frica ei fusese cu totul altfel,de parcă ea știa exact de ce trebuie să se teamă, și se temea de acest lucru din toate puterile. Frica ei i se transmisese atunci și lui, lui Igor. Și nu numai că i se transmisese, dar și alimenta frica lui, i-o alimenta și i-o ghida. Tocmai frica apăsase pe trăgaciul pistolului, deși pistolul nu ar fi trebuit să tragă! Și dacă nu ar fi tras, atunci… Îi era groază să-și imagineze ce-ar fi făcut cei doi cu ei. dar împușcătura s-a auzit și unul dintre ei, cel care aruncase cuțitul, rămăsese întins pe potecă…”