„nimic
așa că mai iau o gură de cafea, turtesc țigara în scrumieră și-mi schimb poziția, că deja mi-au amorțit brațele pe pervazul de lemn, mi-au crescut dungi roșii în coate, așa că mă las pe vine, alunec cu telefon cu tot pe covor și îmi sprijin coastele de caloriferul cald până când îl simt princămașă și bluză și simt cum se uită la oameni și cum se îngrozește cum râde cum se încruntă sau se zbate între îndoieli cum intră pe ușă, cum doarme, cum bea bere vineri seara, cum se uită la prietenii lui cum întinde mâna după telefon – habar n-am ce să fac cu toate senzațiile astea, bănuiesc că tre`să folosească și ele la ceva că altfel nici nu s-ar povesti, probabil că miros și ele a ceva, a orice numa` a dragoste nu, poate a obsesie, că doar stau așa cu genunchii la piept toată ziua și mă legăn pe călcâie și mă gândesc la el ca o vacă până-mi amorțesc mușchii”