„Mona se uita pe geam, a devenit aproape o obsesie, să tot privești lumea de afară, oamenii cum merg ei pe stradă, câinele vagabond care mănâncă din gunoaie, copiii vecinilor care se joacă prin moloz și praf în spatele blocului și mașinile care parchează în fața lui, dacă te uiți de la balcon.Se învârte prin casă, așa, fără rost, mutându-se de pe canapeaua din sufragerie pe scaunul din vestibul, apoi în bucătărie la măsuță și din nou în dormitor, în fața oglinzii de la șifonier. Se privește lung, e a nu știu câta oară astăzi, nemulțumită, din ce în ce mai critic.”