„M-am oprit sub un brad înalt cu cetină deasă. Am dus calul să bea apă. Anghel a rămas învelit în mițoasă rezemat de copac. Doar opincile îi ieșeau în afară. Când m-am întors cu calul am găsit în fața mortului un copil, stătea și se uita la opincile lui Anghel cu gura căscată. A luat-o la fugă spre satul din față.Ce căuta copilul ăla acolo nu știu, dar m-am gândit că nu-i a bună. Nu aveam nimic de mâncare la mine. M-am căutat în chimir. Aveam câțiva bănișori și boabele de cafea de la popa Boca. Am luat una și am spart-o în dinți. Gustul străin m-a năpădit. Moartea făcea din oameni niște străini.”