„La începutul verii, când a văzut calul negru intrând de bunăvoie în noroaiele mlaștinii, înaintând încet, dar fără să dea vreodată înapoi, doar privind uneori în urmă, spre câmpul deasupra căruia lumina vălurea sau poate către primul rând de case albe, ale italienilor, atunci a început totul.În aerul scăzut ca o fiertură, zgomotele cădeau greu, totul se auzea înfundat, ca dintr-o a doua lume, nevăzută, dar prezentă dincolo de formele lucrurilor cunoscute. Calul părea albastru, pe pielea lucioasă reflexiile apei desenau la nesfârșit arcuri de cerc care nu se închideau nicăieri.”