„Jacques, după ce-și făcuse datoria de bărbat provocându-l pe Munoz, bâțâia de frică oricum din plin, ca de fiecare dată când se punea în situația de-a înfrunta violența și de-a o exercita. Însă hotărârea lui era luată și nu se punea problema nici măcar o singură clipă, în mintea lui, că ar fi putut da înapoi.Asta era ordinea lucrurilor, iar el știa, de asemenea, că acea greață ușoară care-i strângea stomacul înainte de acțiune va dispărea în momentul luptei, gonită de propria-i violență, care, de altfel, îi făcea tactic un prost serviciu…”